Infracționalitatea asupra utilitarelor este în creștere în Europa, fiind raportat un furt la fiecare 23 de minute, în Marea Britanie. Despăgubirile asigurărilor pentru furturile de scule, au crescut cu peste 50% în 2019, ajungând la 264 milioane de lire sterline(aproximativ 290 de milioane de euro). Astfel ca, Ford a dezvoltat un sistem de securitate pentru vehiculele dotate cu modem, care monitorizează utilitarele în timp real și alertează managerii de flote mici, proprietari-operatori și șoferi, pe smartphone-urile proprii, prin intermediul aplicatiei FordPass Pro, de eventualele breșe de securitate. Guard Mode este integrat în FordPass Pro, o aplicație pentru smartphone care ajută proprietarii să gestioneze și să controleze până la cinci vehicule, asigurându-se că flota lor este pregătită pentru lucru, cu timp de funcționare maxim. Când este activat - de exemplu după orele de lucru sau în weekend - Guard Mode folosește diferiți senzori pentru a detecta dacă cineva intră în vehicul, deschide capota sau compartimentul de marfă sau chiar sa pornească motorul. Apoi, sistemul trimite - utilizând modemul vehiculului - o notificare push către smartphone-ul proprietarului. De asemenea, va trimite o alertă dacă un vehicul este descuiat sau dacă cineva a început să folosească o cheie - o acțiune care nu ar declanșa o alarmă, în mod normal, și poate fi utilă atunci când o cheie a fost furată sau clonată. Guard Mode este o caracteristică care poate fi activată cu ajutorul actualizarilor de soft over-the-air. Aceasta înseamnă că putem furniza wireless multe caracteristici noi și îmbunătățiri vehiculelor noastre, imediat ce acestea devin disponibile, sporind productivitatea și minimizând timpul de staționare.
Mark Harvey, Ford Europa - „Utilitarele Ford asigură mobilitatea clienților, iar sculelele din interior susțin activitațile fiecaruia. FordPass Pro și Guard Mode îi ajută pe proprietari să își protejeze vehiculele și afacerile - fiind cu un pas înaintea infractorilor.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu