12 Iunie 2013 - Incepe productia modelului Ford Focus Electric in Europa, la uzina din Saarlouis, Germania

Ford Motor Company a deschis astăzi un nou capitol în istoria sa ca producător de autovehicule odată cu lansarea producției noului Focus Electric – primul autovehicul integral electric construit de Ford în Europa – la Saarlouis, Germania. Modelul cu zero emisii Focus Electric este vârful de lance al gamei Ford de autovehicule electrice și cu economie redusă de carburant, anul viitor urmând să i se alăture pe piața europeana modelul electric hibrid cu alimentare de la rețeaua de electricitate (PHEV) C MAX Energi, urmat la scurt timp de noul Mondeo Hybrid Dezvoltat ca un vehicul global în cadrul strategiei „One Ford”, Focus Electric este dotat cu un grup motopropulsor format dintr-un motor electric avansat și o baterie litiu-ion care dezvoltă 145 CP și care atinge o viteză maximă de 135 km/h. Focus Electric este produs în America de Nord încă din decembrie 2011 iar vehiculele Focus Electric construite la Saarlouis vor începe să fie livrate către clienții europeni începând cu luna iulie a acestui an. „Focus Electric marchează zorii unei incitante noi ere a automobilelor Ford integral electrice pe piața europeană și demonstrează succesul strategiei One Ford prin punerea acestui vehicul sofisticat la dispoziția clienților noștri europeni,” a declarat Barb Samardzich, vicepreședinte, Product Development, Ford of Europe. „Este o mașină care vine în întâmpinarea cererii de mobilitate și a preocupărilor legate de mediu ale cumpărătorilor contemporani de automobile în cel mai direct mod posibil, îmbinând performanța și tehnologia avansată cu un grup motopropulsor cu zero emisii.” La lansarea producției Focus Electric în Europa au asistat Bernhard Mattes, președinte Ford-Werke GmbH; Dominique Maessen, manager de producție Ford la fabrica din Saarlouis; Ministrul Federal pentru Mediu al Germaniei, Peter Altmaier și Prim-Ministrul Saarland, Annegret Kramp Karrenbauer. Ford a investit 16 milioane de euro pentru a integra producția Focus Electric direct pe deja prezenta linie de producție Focus de la Saarlouis, oferind flexibilitatea de a reacționa la cererea pieței cu volume de producție crescute. „Începerea producției Focus Electric la Saarlouis este extrem de importantă pentru Ford în Germania și consolidează poziția Ford ca lider în inovația automobilistică,” a declarat Mattes. „Oferim clienților Puterea de a Alege, astfel încât ei să decidă dacă un grup motopropulsor convențional cu consum redus de carburant sau un vehicul electric se potrivește cel mai bine nevoilor lor.” Noul Focus Electric este primul autovehicul integral electric produs în Germania pe o linie de producție de serie Fiecare Focus Electric este echipat cu un încărcător integrat de bord de 6,6 kW care poate oferi o autonomie de aproximativ 100 km cu o încărcare de 2-3 ore de la o sursă de electricitate de 32 A. O încărcare completă a bateriei Focus Electric, care durează 3-4 ore, va asigura o autonomie de 162 km.* Focus Electric este echipat cu o nouă interfață cu utilizatorul denumită SmartGauge care calculează și afișează autonomia pe baza energiei rămase, modul individual de utilizare a vehiculului de către șofer pe baza comenzilor de frână și accelerare și utilizarea accesoriilor precum aerul condiționat și sistemele audio. Sofisticatul grup motopropulsor al Focus Electric utilizează frânarea regenerativă pentru a capta până la 95% din energia cinetică pierdută în mod normal în timpul procesului de frânare, în timp ce inovativa funcție Brake Coach încurajează frânarea treptată pentru a regenera mai multă energie în baterie.
* Timpul de încărcare va varia în funcție de utilizarea autovehiculului și condițiile de mediu. Timpi de încărcare aproximativi bazați pe factori externi, printre care stilul de conducere, încărcarea cu accesorii, starea de încărcare și temperatura bateriei. Timpii de încărcare variază în funcție de conexiunea disponibilă la rețeaua de electricitate. Autonomiile declarate sunt măsurate în conformitate cu cerințele și specificațiile tehnice ale Regulamentului Comisiei Europene 715/2007, cu ultimele amendamente, și ale Regulamentului UN-ECE 101, ultima versiune. Rezultatele pot fi diferite de rezultatele de consum de energie/carburant din alte regiuni ale lumii din cauza ciclurilor de conducere și regulamentelor diferite utilizate pe respectivele piețe. Sursa: Ford

Comentarii